După o absență puțin mai lungă decât de obicei, astăzi vreau să vă prezint un subiect despre care cred că fiecare (viitor) părinte sau antrenor care dorește să pătrundă in lumea sportului sau face parte deja din ea, ar trebui să știe - relația dintre antrenor și părinte -
În fiecare an, mii de antrenori din toată lumea își dedică timpul pentru a-i învăța pe copiii altor părinți tainele diferitelor sporturi. Majoritatea părinților apreciază acest lucru, dar există și părinți ce nu văd lucrurile în aceeași lumina, deoarece dragostea pe care o au pentru copilul lor îi poate orbi – văzându-și de cele mai multe ori copilul nedreptățit. Din experiența mea personală, pot spune că este destul de dificil să ai de-a face cu acest tip de părinți (am dreptate?), dar este ceva ce antrenorii experimentează (cel puțin) odată într-un sezon competițional. Nimeni nu trece printr-o întreagă carieră de antrenor fără a avea vreo discuție contradictorie cu un părinte. Însă înainte de a vedea care este una dintre cele mai bune soluții de a face față părinților dificili, să vedem de unde și cum poate apărea acest tip de părinți.
Am menționat anterior că este important ca tinerii sportivi să fie „împinși” de o motivație interioră pentru a practica sport la un nivel cât mai ridicat. Ca părinte, este firesc să vrei să-ți ajuți copiii, dar dacă îi presezi cu așteptări prea mari, vor simți o presiune înzecită, ajungând să practice sport mai mult pentru părinte decât pentru distracție sau pentru dezvoltarea de sine. Acest tip de motivație externă nu creează sportivi încrezători, de succes și împliniți d.p.d.v. sportiv.
În loc să-și preseze copiii, părinții trebuie să se concentreze pe consolidarea încrederii în tinerii lor sportivi. Pentru a-și construi încrederea, aceștia ar trebui să se concentreze asupra a ceea ce îi motivează cu adevărat pe copii lor să practice sportul respectiv, indiferent dacă motivul real constituie: petrecerea timpului alături de prieteni, învățarea unor noi abilități, plăcerea de a face parte dintr-o echipă sau bucuria de a concura. Părinții trebuie să fie acolo pentru viitorii sportivi!
Cu toate acestea, la doar o aruncătură de băț, se află tatăl care strigă răstit instrucțiuni către întreaga echipă din tribună sau mama care se concentrează doar pe victorie. De asemenea, un semnal de alarmă îl reprezintă părinții care la rândul lor au crescut practicând (același) sport ca și copiii lor și li se pare firesc să le dea „sfaturi” cu privire la greșelile sau punctele unde se pot îmbunătăți. Așa cum era de așteptat, acest tip de părinți poate face lucrurile mai puțin distractive pentru toată lumea, inclusiv pentru propriul copil sau pentru ceilalți părinți. Indiferent dacă sunteți părinte sau antrenor, puteți învăța cele mai bune modalități de a face față părinților “experți” în sport și de a da un exemplu bun cu propriul vostru comportament.
Iată un exemplu:
• În loc să oferiți critici constructive nedorite, cel mai bine ar fi să așteptați ca copilul dvs. să vă ceară sfaturi. Când copilul tău te întreabă: „cum m-am descurcat astăzi?”, S-ar putea să vrea doar o reconfirmare pozitivă - Deci, poți răspunde ceva asemănător cu: „Ai alergat/jucat/înotat bine azi. Există ceva care te îngrijorează? "
• Dacă copilul tău răspunde „Nu”, există șanse mari să vrea să audă doar sprijinul tău. În acest caz, vă puteți considera “misiunea” de părinți îndeplinită cu succes.
REȚINEȚI: Părinții ajută antrenorii!
Alegerea între a urma sfatul părintelui sau pe cel al antrenorului poate deveni o adevărată enigmă pentru tinerii sportivi. A fi un bun părinte înseamnă să te uiți în oglindă și să te tragi la răspundere. Dacă ști că sfatul tău contrazice sfatul antrenorului copilului, fă un pas înapoi și analiză situația din exterior, luând în considerare ce este cel mai bine pentru copilul tău! În cazul în care copilul se bucură să audă sfaturi de la tine (ca și părinte), asigurați-vă întâi ca ceea ce le transmite-ți nu este in contradicție cu indicațiile pe care antrenorul lor le predă, evitând astfel o posibilă confuzie.
În majoritatea cazurilor, este mai bine să vă încurajați copilul să urmeze indicațiile antrenorului său. Deși s-ar putea să credeți că sfaturile dvs. merită ascultate sau că sunt mai valoroase, reducerea la minimum a stresului provenit din partea părintelui poate îmbunătați performanța sportivă. Prioritatea ta numărul unu ar trebui să fie despre cum se integrează copilul, ce lecții învață și cum își depășește bariere proprii!
De asemena, dacă îi spui copilului tău că „antrenorul știe cel mai bine“, asigurați-vă că acțiunile dvs. susțin această afirmație = fiind un observator pozitiv și un susținător al eforturilor lui. Dacă vă surprindeți dând indicații care contrazic antrenorul atunci când vă aflați în tribune, amintiți-vă că in acel moment creați un mediu înconjurător nefavorabil performanțelor sportive.
Sfaturi pentru antrenori:
Când te gândeai să devii antrenor, probabil că nu te-ai gândit niciodată că vei ajuge să folosești strategii de predare pentru a face față unui părinte lipsit de respect. Din păcate, la un moment dat în cariera ta de antrenor, ai avut sau vei avea parte de această situație neplăcută. Însă, este de datoria antrenorului să rezolve această situație cu tact și într-un mod cât mai calm. Iată cum puteți realiza acest lucru:
1. Organizați o întâlnire înainte de începerea sezonului cu toți părinții și sportivii:
O astfel de întâlnire va dezvolta relații cu părinții și îi va face să înțeleagă că sunteți abordabil - sunteți deschis să discutați orice problemă sau îngrijorare cu care aceștia ar ar putea să se confrunte. De alungul timpului am observat că părinții preferă ca antrenorul să facă prima mișcare în dezvoltarea relației dintre antrenor și părinte. A fi prietenos este primul pas în acest sens. La finalul întâlnirii, împărtășiți-vă datele de contact și asigurați părinții că vă pot contacta fără ezitare cu privire la orice motiv. Dacă părinții simt că pot comunica cu antrenorul atunci se pot evita cu succes izbucnirile unor „probleme”.
2. Nu vorbi niciodată cu cineva care țipă la tine:
Dacă un părinte inițiază o discuție pe un ton mai ridicat decât nivelul acceptat de tine, atunci menționeză încă de la bun început că ai fi fericit să discuți ce îl deranjează atunci când se va calma. În pricipiu, îți dedici timpul pentru a-i ajuta pe copiii lor și meriți mai mult respect decât atât!
Programarea unei întâlniri pentru a doua zi sau mai târziu este opțiunea mea preferată. Acest lucru oferă atât antrenorului, cât și părintelui timp să își așeze găndurile înainte de discuție, evitând astfel reproșurile sau cuvintele dure aruncate atunci când mintea este tulbure, neavându-și locul într-un mediu civilizat.
3. Fii însoțit de un coleg la întâlnire:
Recomand antrenorului sa fie însoțit de un antrenorul asistent sau un coleg care să fie prezent în timpul discuției. Acest lucru poate fi benefic în multe moduri, cum ar fi: clarificarea faptelor care pot apărea în timpul ședinței; Un martor în cazul în care se întâmplă ceva și un martor care să-și amintească comentariile făcute în ședință ulterior, dacă este necesar.
4. Ascultă-i:
Fără a întrerupe! Părintele trebuie să simtă că este auzit. Dacă întrerupi în mod constant, singurul lucru pe care îl vei realiza este să îl faci pe părinte mult mai furios decât este deja. Amintește-ți întotdeauna că persoana la care te referi este copilul cuiva. Pune-te în poziția părintelui și gândește-te dacă ai fi în locul lui, cum ți-ai dori să îți răspundă profesorul/antrenorul?
5. Limbajul corpului:
Trebuie să îi arăți părintelui că ești atent la ceea ce au de spus folosind un bun limbaj al corpului. Nu vă așezați pe scaun cu brațele încrucișate, deoarece această acțiune poate semnifica aroganță și încăpățânare, reușind doar să îl enervezi mai tare pe părinte. Stai drept și privește-i în ochi. Dă din cap în semn afirmativ când părintele vorbește pentru a-i arăta că îi înțelegi punctul de vedere.
6. Păstrează-ți calmul, chiar dacă ei nu o fac:
Dacă simți că modul în care un părinte îți vorbește este inacceptabil, roagă-l politicos să își schimbe atitudinea. Dacă va continuă să facă acest lucru, anunță-l că va trebui să încheiați conversația. Păstrează-ți calmul și vorbește rațional. Nu vrei să intri într-un meci în care nu știi regulile și să spui ceva ce vei regreta în viitor.
7. Răspunde într-un mod cât mai corect:
Odată ce i-ai lăsat să își spună punctul de vedere, este rândul tău să răspunzi. Chiar dacă nu ești pe deplin de acord cu argumentul lor, asigură-l pe părinte că îi înțelegi punctul de vedere și puneți-vă de acord asupra punctelor comune. În final, atât antrenorul cât si părintele trebuie să realizeze că sportivul/copilul are de câștigat de pe urma pactului dintre cele două părți.
REȚINEȚI: Nu vă fie frică să plecați!
Dacă întâlnești un părinte prea dificil și simți că ești pus într-o situație incomodă, atunci este în regulă să te îndepărtezi. Ieșiți din orice situație în care vă simțiți amenințați sau incomod și opriți orice formă de comunicare. Faceți acest lucru numai dacă este absolut necesar și simțiți că ați epuizat toate celelalte opțiuni. În loc să vă gândiți la modul în care un părinte vă poate percepe sau la ceea ce ați fi putut face diferit, recunoașteți că ați făcut tot ce ați putut și oferiți părintelui o șansă la un parteneriat, astfel încât copilul lor să aibă o experiență sportivă minunată.
Ai avut vreodată de-a face cu un părinte dificil sau lipsit de respect? Dacă da, cum te-ai descurcat?
